Portul popular românesc pe regiuni: ce diferă de la o zonă la alta

Într-o expoziție cu treizeci de costume populare românești, un vizitator care nu știe nimic despre subiect vede treizeci de lucruri asemănătoare.

Un etnograf vede zone, sate și, la piesele bune, chiar ateliere. Diferența dintre cele două priviri e învățată în câteva ore, nu în ani.

Ce urmează sunt reperele mari: ce piese, ce culori și ce detaliu identifică fiecare regiune.

De ce diferă atât de mult

Trei cauze, toate practice.

Materialul disponibil. Zonele de munte cu oi multe au port dominat de lână și piele. Zonele de câmpie, de cânepă, in și bumbac.

Clima. Costumul din Maramureș e gândit pentru iarnă lungă. Cel din sudul Olteniei, pentru vară lungă.

Vecinătățile. Banatul are influențe sârbești și germane. Bucovina, ucrainene și austriece. Dobrogea, turcești și tătărești. Portul urmează comerțul, nu granițele.

Peste toate, adaugă ce era prestigios la un moment dat: fir metalic, mărgele de sticlă, paiete. Apar în zonele mai bogate și în perioadele mai prospere.

Piesele comune

Structura de bază e aceeași în toată țara, iar diferențele sunt în detaliu.

La femei: cămașa — ia, cu croiul pe altiță — plus o piesă sau două care acoperă poalele: catrință, fotă, vâlnic sau zadie, după zonă. Peste, brâu. Pe cap, maramă sau batic, obligatoriu pentru femeile măritate.

La bărbați: cămașă lungă, ițari sau cioareci, brâu lat, chimir, cojoc sau suman, căciulă sau pălărie.

Ce se schimbă de la o zonă la alta: numărul pieselor de peste poale, culorile dominante, tehnica decorului și forma acoperitorii de cap.

Maramureș

Cel mai bine păstrat port din țară, purtat și azi la biserică în unele sate.

La femei: două zadii — șorțuri țesute în dungi orizontale, purtate în față și în spate. Dungile sunt semnul zonei.

La bărbați: cămașă scurtă, gubă — haină de lână cu fir lung, aproape blănoasă — și clop, pălăria mică de paie.

Culori: roșu, negru, alb, cu contrast puternic.

Detaliul care identifică zona: zadiile în dungi și guba.

Bucovina

Cel mai elaborat și cel mai scump port. Influențe ucrainene clare.

La femei: catrință țesută cu fir metalic, cămașă cu decor foarte dens, mărgele de sticlă cusute în model.

Culori: negru dominant, cu galben, roșu și auriu.

Detaliul care identifică zona: firul metalic și mărgelele. Un costum de Bucovina strălucește, la propriu, iar decorul acoperă mai multă suprafață decât oriunde altundeva.

Moldova

Sobru și echilibrat, cu decor concentrat pe umeri și mâneci.

La femei: catrință dintr-o singură bucată, înfășurată, cu dungi verticale. Cămașă cu altiță foarte clar delimitată.

Culori: roșu-vișiniu, negru, albastru închis.

Detaliul care identifică zona: catrința cu dungi verticale, spre deosebire de zadiile orizontale din Maramureș.

Muntenia și Oltenia

Portul de câmpie, mai ușor, cu piese din pânză subțire.

La femei: fotă în Muntenia, vâlnic în Oltenia — o piesă încrețită, mai amplă. Decor cu fir de mătase și, în zonele mai înstărite, cu fir auriu.

Culori: mai deschise decât în nord. Roșu, albastru, verde, pe fond alb.

Detaliul care identifică zona: vâlnicul oltenesc, cu încrețirea lui caracteristică, și motivele florale mai stilizate decât geometria din nord.

Banat

Cel mai influențat de vecini și cel mai variat, de la sat la sat.

La femei: două șorțuri, uneori cu franjuri lungi. Decor cu paiete și fir metalic, mai apropiat de moda orășenească a secolului al XIX-lea decât alte zone.

Culori: deschise, cu mult alb și auriu.

Detaliul care identifică zona: franjurii lungi de la șorțuri și prezența paietelor.

Transilvania

Nu e o singură zonă, ci mai multe, foarte diferite între ele: Țara Oașului, Sălaj, Mărginimea Sibiului, Țara Bârsei, zona Hunedoarei.

Mărginimea Sibiului e cea mai recognoscibilă: alb și negru, aproape fără alte culori, cu o eleganță austeră care nu seamănă cu nimic altceva din țară.

Țara Oașului: culori intense, decor dens, clopuri mici la bărbați.

Detaliul care identifică Mărginimea: lipsa culorii. Negru pe alb, atât.

Dobrogea

Cea mai amestecată zonă, cu populații românești, turcești, tătărești, bulgărești, lipovenești și găgăuze.

Portul românesc de aici e apropiat de cel muntenesc, cu împrumuturi otomane vizibile la brâie și la acoperitorile de cap.

E și zona cu cel mai puțin port popular păstrat în uz.

Ce spunea portul despre om

Dincolo de zonă, costumul comunica lucruri concrete despre purtător.

Starea civilă. Fetele purtau capul descoperit, cu părul împletit. Femeile măritate, obligatoriu acoperit. E cea mai importantă distincție din tot sistemul.

Vârsta. Culorile intense la tineri, sobre la vârstnici. O femeie în vârstă purta negru și alb, oriunde în țară.

Ocazia. Costumul de sărbătoare și cel de lucru erau două lumi. Ce se vede azi în muzee e, aproape întotdeauna, cel de sărbătoare.

Starea materială. Firul metalic, mărgelele și numărul de piese arătau, fără ambiguitate, cât de bine stătea familia.

Întrebări frecvente

Cum recunosc zona unui costum popular?

Cel mai rapid, după piesa de peste poale: zadii în dungi orizontale în Maramureș, catrință cu dungi verticale în Moldova, vâlnic încrețit în Oltenia, șorțuri cu franjuri în Banat.

De ce diferă atât de mult portul de la o regiune la alta?

Din material disponibil, climă și vecinătăți. Zonele de munte au lână și piele, cele de câmpie au in și bumbac, iar Banatul, Bucovina și Dobrogea poartă urmele vecinilor lor.

Care e cel mai elaborat port popular românesc?

Cel din Bucovina, cu fir metalic, mărgele de sticlă și cea mai mare suprafață acoperită de decor. La polul opus, Mărginimea Sibiului, cu negru pe alb și nimic altceva.

Ce însemna acoperirea capului?

Starea civilă. Fetele purtau capul descoperit, femeile măritate îl acopereau obligatoriu. E cea mai importantă distincție din tot sistemul portului popular.

Costumele din muzee sunt cele purtate zilnic?

Nu. Aproape tot ce se vede expus e port de sărbătoare. Cel de lucru era din materiale mai aspre, aproape fără decor, și nu s-a păstrat.

Treizeci de costume

Într-o expoziție, prima întrebare utilă nu e „ce frumos e", ci „de unde e". Răspunsul se citește, de obicei, în piesa de peste poale — și de acolo încolo, totul devine mai clar.