Obiceiuri la nunta românească: ce înseamnă fiecare moment

La ora două noaptea, un grup de invitați dispare cu mireasa. Peste patruzeci de minute apare un telefon cu o cerere de răscumpărare, mirele negociază la microfon, râde toată lumea.

Obiceiul are cel mult treizeci de ani vechime în forma asta și e trecut la „tradiție românească" în orice listă. În schimb, hora miresei, care e cu adevărat veche, se face din ce în ce mai rar.

Merită știut care e care, dacă tot se plătește pentru ele.

Înainte de nuntă

Cererea în căsătorie. În forma actuală — inel, moment pregătit, uneori filmat — e recentă și importată. Vechiul echivalent era pețitul: familia băiatului mergea la familia fetei, cu o discuție purtată în mare parte între părinți.

Logodna. A fost, secole la rând, un act cu greutate: se făcea la biserică sau în fața familiilor și se rupea greu. Azi e o petrecere, de obicei restrânsă.

Alegerea nașilor. Partea cea mai serioasă și cea mai puțin discutată. Nașii nu sunt invitați cu rol decorativ; în tradiție, sunt părinți spirituali ai cuplului, cu obligații care continuă după nuntă — inclusiv la botezul copiilor.

Invitațiile. În sate se chema din poartă în poartă, cu o sticlă și o urare, iar chematul personal era el însuși obiceiul.

Dimineața nunții

Două momente paralele, în case diferite, ambele vechi.

Bărbieritul mirelui. Nașul îl bărbierește simbolic pe mire, în fața prietenilor. Sensul: trecerea de la flăcău la bărbat însurat. Se face cu muzică, cu glume și, tradițional, cu nașul ca maestru de ceremonii.

Gătitul miresei. Mireasa e îmbrăcată de femeile din familie și de domnișoarele de onoare. Voalul i-l pune, în multe zone, nașa. Moment în care se plânge mult și se fotografiază și mai mult.

În ambele case se cânta un cântec de despărțire de casa părintească. În forma de azi a rămas, mai ales, partea de fotografie.

Cununia civilă și cea religioasă

Cununia civilă e actul cu valoare legală. Cea religioasă e cea cu greutate în tradiție.

La cununia religioasă ortodoxă, momentele care se văd: punerea cununiilor pe capul mirilor, împărtășirea din același pahar, înconjurarea mesei de trei ori — Dansul lui Isaia. Nașii stau în spatele mirilor și țin lumânările.

Orezul sau petalele aruncate la ieșire sunt un obicei de belșug și fertilitate, prezent în forme apropiate în toată Europa. În ultimii ani, multe biserici și localuri cer să fie înlocuite cu petale sau bule de săpun, din motive practice.

La petrecere

Primirea cu pâine și sare. Părinții întâmpină mirii la intrarea în sală. Pâinea e belșugul, sarea e legământul care nu se strică.

Hora miresei. Se joacă în cerc, în jurul miresei, la începutul petrecerii. E unul dintre cele mai vechi momente ale nunții românești și, paradoxal, unul dintre cele care se pierd cel mai repede la nunțile de oraș.

Dansul mirilor. Recent și importat, dar intrat definitiv în obicei.

Tortul. Se taie spre miezul nopții. Vechiul echivalent era colacul sau turta miresei, ruptă deasupra capului.

Aruncatul buchetului. Importat, se face la aproape toate nunțile.

Momentul de la miezul nopții

Scoaterea voalului e, în tradiție, cel mai important moment al petrecerii.

Nașa îi scoate miresei voalul și îi pune un batic sau o batistă. Voalul se pune apoi pe capul unei fete nemăritate — de obicei o domnișoară de onoare — care ar urma să se mărite.

Sensul e clar: mireasa iese din categoria fetelor și intră în cea a femeilor măritate. E singurul moment al nunții care marchează, explicit, o schimbare de statut.

Se face pe o melodie lentă, cu lumina scăzută, și e momentul în care plânge cel mai des lume.

Ce s-a adăugat recent

Câteva obiceiuri considerate azi tradiționale au apărut în anii '90 sau după:

• Furatul miresei. Nu apare în descrierile etnografice vechi ale nunții românești în forma actuală. E un joc de petrecere, cu răscumpărare și glume la microfon.
• Furatul pantofului. Aceeași categorie.
• Strigarea darului. Anunțarea la microfon a sumei din fiecare plic. A fost frecventă și e în scădere clară, fiindcă pune lumea în situații neplăcute.
• Momentul artistic surpriză. Dansul mirilor pregătit cu coregraf, filmul cu poze din copilărie.

Niciunul nu e greșit. Doar că se pot lăsa deoparte fără să calci pe nicio tradiție.

Ce diferă pe regiuni

Maramureș și Bucovina: nunțile păstrează cel mai mult din structura veche — strigături, port popular la anumite momente, ceremonial mai lung.

Moldova: accent pe muzica live și pe hore. Petreceri lungi.

Banat: influențe sârbești și maghiare în muzică și în meniu.

Oltenia și Muntenia: formatul de sală modern e cel mai răspândit, cu cele mai puține momente tradiționale păstrate.

Diferența reală, azi, e mai puțin între regiuni și mai mult între sat și oraș.

Ce se poate tăia

Dacă vrei o nuntă mai scurtă, ordinea în care se renunță, fără să supere pe nimeni:

Întâi momentele importate — furatul miresei, aruncatul buchetului, momentul artistic. Apoi strigarea darului, care oricum iese din uz.

Ce merită păstrat, dacă ții la partea de tradiție: primirea cu pâine și sare, hora miresei, scoaterea voalului. Sunt trei momente, țin în total douăzeci de minute și sunt cele vechi.

Întrebări frecvente

Ce înseamnă scoaterea voalului?

Nașa scoate voalul miresei la miezul nopții și îi pune un batic, marcând trecerea de la fată la femeie măritată. Voalul se pune apoi pe capul unei fete nemăritate. E cel mai important moment al petrecerii, în tradiție.

Furatul miresei e o tradiție românească veche?

Nu în forma de azi. E un joc de petrecere răspândit în ultimii treizeci de ani și nu apare în descrierile vechi ale nunții românești.

Ce fac nașii la nuntă?

Țin lumânările la cununie, stau în spatele mirilor, conduc momentele importante ale petrecerii și scot voalul la miezul nopții. În tradiție, rolul lor continuă după nuntă, inclusiv la botezul copiilor.

De ce se primesc mirii cu pâine și sare?

Pâinea înseamnă belșug, sarea înseamnă legământ care nu se strică. E același gest ca la intrarea într-o casă nouă.

Se mai strigă darul?

Din ce în ce mai rar. Obiceiul de a anunța la microfon suma din fiecare plic e în scădere clară, fiindcă pune invitații într-o situație incomodă.

Douăzeci de minute

Dintr-o petrecere de zece ore, partea cu adevărat veche ține cam douăzeci de minute. Restul e organizare. Merită știut care sunt cele douăzeci, ca să nu se piardă printre celelalte.