Filmele Studio Ghibli: de unde începi și ce se potrivește la ce vârstă

Un părinte pune un film de animație japoneză pentru un copil de patru ani, ales pentru că are desene frumoase și un titlu blând. La jumătate, copilul plânge, iar filmul e despre doi frați care mor de foame în timpul războiului.

Filmul era Mormântul licuricilor. Face parte din același studio ca Vecinul meu Totoro, care e cel mai blând film din câte există.

Ghibli nu e o categorie de vârstă. E un studio, iar filmele lui merg de la povești pentru preșcolari până la lucruri pe care adulții le duc greu.

Ce este Studio Ghibli

Studio de animație japonez, fondat în 1985 de Hayao Miyazaki, Isao Takahata și producătorul Toshio Suzuki, după succesul filmului Nausicaä din Valea Vântului.

Ce îl deosebește: animația desenată manual, ritmul lent, refuzul schemei bine-rău și atenția pentru lucruri mărunte — mâncatul, mersul pe jos, ploaia.

Filmul cel mai cunoscut, Călătoria lui Chihiro (2001), a câștigat Oscarul pentru film de animație în 2003. Al doilea Oscar a venit în 2024, pentru Băiatul și bâtlanul, tot al lui Miyazaki.

Pentru foarte mulți oameni din afara Japoniei, Ghibli e prima și singura animație japoneză văzută. E și cea mai bună poartă de intrare.

Cu ce se începe

Depinde de cine se uită, dar există un răspuns care funcționează aproape întotdeauna pentru adulți: Călătoria lui Chihiro.

E cel mai complet — are tot ce definește studioul, e vizual copleșitor și funcționează și ca poveste pentru copii mari, și ca film pentru adulți.

Alternative bune de început, în funcție de gust:

• Dacă vrei ceva liniștit: Vecinul meu Totoro. Nu are conflict, nu are răufăcător, și e considerat de mulți cel mai bun film pentru copii mici făcut vreodată.
• Dacă vrei aventură: Castelul umblător sau Castelul din cer.
• Dacă vrei ceva serios: Prințesa Mononoke. Ecologie, război, ambiguitate morală. Nu e pentru copii mici.
• Dacă vrei ceva mic și cald: Serviciul de livrări al lui Kiki, despre o adolescentă care își începe viața pe cont propriu.

Ce se potrivește la ce vârstă

Partea cea mai utilă pentru părinți, fiindcă desenul nu spune nimic despre conținut.

De la 3-4 ani: Totoro, Ponyo. Blânde, fără amenințări reale, cu ritm lent.

De la 6-7 ani: Kiki, Castelul din cer, Arrietty. Au tensiune, dar nimic tulburător.

De la 9-10 ani: Călătoria lui Chihiro, Castelul umblător. Au momente înfricoșătoare și teme mai complicate.

De la 12-13 ani: Prințesa Mononoke. Violență explicită, personaje mutilate, conflict fără soluție simplă.

Pentru adulți: Mormântul licuricilor. E despre doi copii orfani în Japonia anului 1945 și e unul dintre cele mai grele filme despre război. Nu se pune la o seară de familie fără avertisment.

De ce sunt diferite de animația occidentală

Câteva lucruri se observă de la primul film.

Nu există răufăcător. Personajele care par negative au motivele lor, iar la final de multe ori nu sunt învinse, ci înțelese. E o structură care derutează la început.

Se întâmplă lucruri fără rost narativ. Cineva mătură, cineva mănâncă, plouă cinci minute. Japonezii au un termen pentru asta, ma — pauza care dă greutate restului.

Protagonistele sunt, de obicei, fete. Fete care rezolvă singure, fără să fie salvate.

Natura e un personaj. Aproape toate filmele lui Miyazaki au în centru relația dintre oameni și lumea din jur, iar oamenii nu ies bine.

Dublat sau subtitrat

O întrebare cu miză reală când te uiți cu copii care nu citesc încă.

Dublajele în engleză sunt, în general, foarte bune — au fost făcute cu actori cunoscuți și cu supraveghere din partea studioului. Dublaje în română există pentru unele titluri, dar nu pentru tot catalogul.

Pentru copii mici, dublajul e singura variantă funcțională. Pentru restul, versiunea japoneză cu subtitrare păstrează interpretarea originală, care e o parte din film.

Nu e o dispută care merită purtată. Un film văzut dublat e infinit mai bine decât unul nevăzut.

Unde se văd în România

Cea mai mare parte din catalog e disponibilă pe Netflix în România, împreună cu dublaje și subtitrări. Catalogul se poate schimba, așa că merită verificat înainte.

Se mai găsesc: ediții fizice pe Blu-ray, importate, și proiecții ocazionale la cinema. Câteva cinematografe din orașele mari programează retrospective Ghibli, de obicei în afara sezonului mare.

Pentru cine vrea să le vadă la cinema: merită așteptată o astfel de proiecție. Sunt filme desenate manual, gândite pentru ecran mare.

Ce se dăruiește unui pasionat

Zona e plină de produse neoficiale, iar diferența de calitate e mare.

Ce funcționează: cărțile de artă publicate oficial, ediții fizice ale filmelor, obiecte discrete — o cană, o insignă, ceva pentru birou. Merch-ul oficial există și e recunoscibil.

Ce se dăruiește prost: figurine ieftine din surse neclare și tricouri cu imprimeu care se crapă la a treia spălare. Cine ține la un film observă imediat.

Pentru cineva care abia a descoperit studioul, cel mai bun cadou rămâne un film în plus, nu un obiect.

Întrebări frecvente

Cu ce film Ghibli se începe?

Călătoria lui Chihiro, pentru adulți și copii de peste 9-10 ani. Pentru copii mici, Vecinul meu Totoro. Ambele arată exact ce face studioul diferit.

Filmele Ghibli sunt pentru copii?

Unele da, altele deloc. Totoro și Ponyo merg de la 3-4 ani, iar Mormântul licuricilor, despre doi copii orfani în războiul din 1945, e un film pentru adulți.

Unde se văd filmele Ghibli în România?

Cea mai mare parte din catalog e pe Netflix, cu dublaje și subtitrare. Există și ediții fizice importate și proiecții ocazionale la cinema.

Se văd dublate sau subtitrate?

Dublajele în engleză sunt bune și făcute cu acordul studioului. Pentru copii care nu citesc încă, dublajul e singura variantă. Pentru restul, originalul japonez cu subtitrare păstrează interpretarea.

Ce fac dacă mi-a plăcut și vreau mai mult?

Se merge pe filmele lui Miyazaki întâi, apoi pe cele ale lui Takahata, care sunt mai variate ca stil. După catalogul Ghibli, pasul următor firesc e restul animației japoneze.

Un film și o după-amiază

Ghibli nu cere cunoștințe, context sau pasiune pentru animație. Cere două ore și dispoziția de a te uita la un film în care nu se grăbește nimeni.