De la ce anime să începi dacă n-ai văzut niciodată

Toată lumea îți recomandă același lucru: „uită-te la Naruto”. E cel mai prost sfat posibil pentru cineva care n-a văzut niciodată un anime. Naruto are, cu tot cu continuare, peste 700 de episoade. Nimeni sănătos la cap nu începe un hobby cu 700 de episoade.

Anime nu e un gen, e un mediu. E ca și cum ai întreba „de la ce film să încep” — depinde complet de ce fel de om ești. Un thriller psihologic și o poveste blândă despre o fetiță care se mută la țară sunt amândouă anime, și n-au absolut nimic în comun.

Așa că lista de mai jos nu e ordonată după popularitate, ci după tine. Găsește-ți categoria, ia un singur titlu de acolo și uită-te la trei episoade. Dacă la al treilea încă îți place, ai intrat.

Manga se citește în ordinea inversă, de la dreapta la stânga. Sună ciudat două pagini, apoi nu mai observi.

Cinci cuvinte pe care le vei întâlni imediat

Vocabularul sperie mai mult decât ar trebui. E puțin și se învață în două minute.

• Shonen — producții gândite pentru adolescenți băieți: acțiune, prietenie, antrenament, progres. Cele mai cunoscute serii intră aici.
• Shojo — gândite pentru adolescente: relații, emoție, viață de școală.
• Seinen — pentru adulți. Mai violent, mai ambiguu moral, mai lent.
• Isekai — „altă lume”. Un personaj obișnuit ajunge într-o lume fantastică. E un subgen uriaș și foarte repetitiv; nu e o intrare bună.
• Arc — o bucată de poveste închegată dintr-o serie lungă, cu propriul început și sfârșit. Fanii vorbesc în arcuri, nu în sezoane.

Mai apar două: OVA (episod produs separat de serie, de obicei bonus sau poveste paralelă) și filler (episoade care nu duc povestea nicăieri, produse ca să nu ajungă serialul din urmă manga-ul). Când cineva îți spune „sari peste episoadele 136–219”, alea sunt filler.

Dacă îți plac filmele de acțiune

Fullmetal Alchemist: Brotherhood — peste 60 de episoade, o singură poveste, început și final. E recomandarea standard pentru începători și e meritată: are acțiune, dar și o poveste de familie care te ține. Nu are filler. Nu are sezoane rătăcite. Se termină.

Demon Slayer — sezoane scurte, de aproximativ 25 de episoade fiecare. E cel mai bun argument vizual pentru anime: animația luptelor e la un nivel pe care nu-l vezi în altă parte. Poveste simplă, execuție spectaculoasă. Bun pentru cineva care vrea să înțeleagă de ce se entuziasmează oamenii.

Attack on Titan — patru sezoane, aproape 90 de episoade. Începe ca acțiune și se transformă treptat în ceva politic și sumbru. Foarte violent. Nu e pentru copii și nu e pentru cineva care vrea să se relaxeze seara.

Dacă îți plac dramele și poveștile despre oameni

A Silent Voice — film, sub două ore. Despre un băiat care a hărțuit o colegă surdă în școala primară și încearcă, ani mai târziu, să repare ceva ce nu se mai poate repara. E greu și e onest. Dacă vrei să vezi de ce anime nu înseamnă „desene animate”, ăsta e testul.

Vinland Saga — seinen, sezoane de aproximativ 24 de episoade. Vikingi, răzbunare și apoi întrebarea ce faci cu viața după ce răzbunarea nu mai are sens. Ritm lent în partea a doua, intenționat.

Frieren — aproape 30 de episoade. Începe de unde se termină de obicei poveștile fantasy: eroii au învins deja. E despre timp, memorie și pierdere, spusă foarte calm. Merge surprinzător de bine pentru adulți care nu suportă țipetele din shonen.

Dacă vrei ceva scurt

Death Note — sub 40 de episoade. Un elev găsește un caiet care omoară pe oricine al cărui nume îl scrie în el. Restul e un duel de inteligență între doi oameni care nu se pot atinge. Zero magie, zero antrenament, doar tensiune.

Erased — 12 episoade. Thriller cu o crimă din copilărie și o buclă temporală. Se termină într-o seară și jumătate.

Cowboy Bebop — 26 de episoade, de la sfârșitul anilor '90. Vânători de recompense în spațiu, jazz, episoade aproape independente. E cel mai bun titlu pentru cineva care nu vrea să se angajeze la nimic: poți lua un episod izolat și tot funcționează.

Dacă te uiți cu copilul

Vecinul meu Totoro — film Studio Ghibli, din anii '80. Nu are conflict, nu are răufăcător, nu are practic acțiune. Două surori se mută la țară și descoperă niște creaturi din pădure. Funcționează de la vreo patru ani în sus și funcționează și pentru părinte.

Spy x Family — un spion, o asasină și o fetiță telepatică se prefac că sunt o familie. E comedie, e caldă, iar violența e stilizată și fără consecințe. Cea mai sigură alegere pentru vizionare în doi.

Pokémon — enorm de lung, dar nu trebuie luat pe ordine. Poate rula ca fundal, episod cu episod, fără să pierzi nimic.

Dacă îți plac poveștile complicate

Steins;Gate — 24 de episoade. Călătorie în timp construită riguros, cu reguli care se respectă. Primele patru episoade sunt lente și confuze intenționat; de la al cincilea se leagă tot. Merită răbdarea.

Monster — peste 70 de episoade, seinen, ritm de roman. Un neurochirurg salvează un copil care devine criminal în serie. Fără fantastic, fără super-puteri. E cel mai „european” anime din listă și cel mai potrivit pentru cineva care citește thrillere.

Filmele: cea mai bună poartă de intrare pentru un adult

Dacă ideea de a începe un serial de 60 de episoade te obosește dinainte, sari peste seriale complet. Un film e două ore și îți spune imediat dacă mediul ăsta e pentru tine.

Studio Ghibli e răspunsul standard, și pe bună dreptate. Călătoria lui Chihiro (o fetiță ajunge într-o lume de spirite și trebuie să-și recupereze părinții) e cel mai premiat și cel mai ușor de intrat. Prințesa Mononoke e mai dură, despre conflictul dintre o așezare umană și pădure, fără o tabără clar bună.

În afara Ghibli, Your Name, regizat de Makoto Shinkai, e cel mai accesibil film de animație japoneză din ultimul deceniu: doi adolescenți se trezesc, din când în când, în corpul celuilalt. Începe ca o comedie și devine altceva.

Sub sau dub

Sub înseamnă audio japonez cu subtitrare. Dub înseamnă dublaj, de obicei în engleză.

Majoritatea fanilor preferă sub, și nu din snobism. Actorii de voce japonezi sunt distribuiți odată cu producția, iar interpretarea lor face parte din personaj — pauzele, tonul, felul în care se strigă un nume. Dublajul rescrie replicile ca să se potrivească pe mișcarea gurii, deci textul se schimbă, uneori mult.

Dar dacă subtitrarea te împiedică să te uiți la imagine, pornește pe dub. Un anime văzut dublat e infinit mai bun decât un anime abandonat la episodul doi. Poți schimba oricând.

Ce să NU alegi ca prim anime

• Serialele de peste 500 de episoade. One Piece și Naruto sunt excelente și sunt motivul pentru care jumătate din oameni renunță în prima lună. Le lași pe după.
• Isekai la întâmplare. Se produc zeci pe an, majoritatea identice. Vei crede că tot mediul e așa.
• Titluri foarte nișate. Poveștile experimentale sau extrem de sumbre au public, dar publicul ăla are deja treizeci de serii la activ.
• Un titlu pe care ți-l recomandă cineva cu prea mult entuziasm și zero întrebări. Dacă nu te-a întrebat ce filme îți plac, recomandarea e despre el.

Unde te uiți legal din România

Crunchyroll e platforma dedicată, cu cel mai mare catalog și cu episoade care apar la scurt timp după difuzarea din Japonia. Netflix are o selecție bună de seriale și, în Europa, filmele Studio Ghibli. Mai găsești titluri pe Prime Video și pe HBO Max, dar catalogul se schimbă des — verifică înainte să te atașezi de o serie.

Aproape toate au perioadă de probă sau plan cu reclame. Nu plăti un an până nu știi dacă rămâi.

Dacă rămâi

Semnul că ai intrat cu adevărat nu e numărul de episoade văzute, ci momentul în care ai un personaj preferat pe care nu-l știe nimeni din jur. De acolo încolo pasiunea se vede și în afara ecranului — de la volumele de manga de pe raft până la o piesă brodată cu personajul respectiv, purtată de cineva care știe exact ce înseamnă.

Până atunci: un singur titlu, trei episoade. Nu mai mult.