Culorile în portul popular românesc: ce spuneau despre om

Într-un sat românesc de acum o sută cincizeci de ani, puteai spune despre o femeie, uitându-te la cămașa ei de la distanță, cam ce vârstă are, dacă e măritată și dacă e zi de sărbătoare sau zi obișnuită.

Informația era în culori și în cantitatea de model. Nu era un cod scris nicăieri, dar era citit de toată lumea.

Multe dintre regulile astea s-au pierdut sau s-au amestecat, iar ce a mai rămas variază mult de la o zonă la alta. Ce urmează sunt tiparele generale, cu observația că fiecare zonă etnografică avea excepțiile ei.

Roșul: tinerețe și viață

Culoarea dominantă pe cămășile fetelor tinere și ale femeilor măritate de curând. Cu cât mai mult roșu, cu atât mai tânără purtătoarea.

Asocierea era cu viața, sănătatea, fertilitatea. Din același motiv apare pe obiectele legate de naștere și de nuntă, și tot din motivul ăsta se punea și pe hainele copiilor mici, unde avea și rol de protecție împotriva deochiului.

Firul roșu la încheietură sau la gât, dat unui bebeluș, e ultima urmă vie a credinței ăsteia, încă practicată în multe familii.

Negrul: vârstă, doliu, uneori eleganță

Pe măsură ce femeia înainta în vârstă, roșul se retrăgea și negrul îi lua locul. La bătrânețe, cămașa era adesea cusută exclusiv în negru.

Nu era tristețe. Era ordinea firească a lucrurilor, iar o femeie în vârstă cu cămașă roșie ar fi fost la fel de nepotrivită ca una tânără în negru.

Excepția importantă: în anumite zone, în special în Maramureș și în părți din Transilvania, negrul pe alb era stilul obișnuit, indiferent de vârstă. Acolo eleganța se citea din finețea cusăturii, nu din culoare.

Albul: pânza, nu decorul

Albul nu era o culoare aleasă, era culoarea materialului. Cânepa și inul, țesute în casă, dădeau o pânză naturală albicioasă.

Cămășile albe pe alb — cusute cu fir de aceeași culoare cu pânza — nu erau modeste. Erau, dimpotrivă, printre cele mai apreciate, fiindcă modelul se vedea doar din relief și cerea o execuție impecabilă.

Se purtau la ocazii importante și în unele zone erau rezervate miresei.

Aurul și argintul: sărbătoare

Firul metalic apărea doar pe piesele de sărbătoare și, de obicei, doar în familiile care își permiteau.

Era scump, se cumpăra de la târg, nu se producea în casă. O cămașă cu fir metalic era o declarație economică, la fel de clară ca o casă mai mare.

În Bucovina și în părți din Muntenia, unde piesele de sărbătoare erau cele mai elaborate din țară, se adăugau și mărgele de sticlă și paiete.

De unde veneau culorile

Înainte de vopselele chimice, toate culorile se obțineau din plante, insecte sau minerale. Fiecare avea rețeta ei și fiecare cerea muncă.

• Roșu — din roibă, o plantă a cărei rădăcină se fierbea. În unele zone, din insecte mici numite cârmâz.
• Galben — din coajă de măr sălbatic, din ceapă, din drobiță.
• Albastru — din indigo, cumpărat de la negustori, sau din plante locale care dădeau nuanțe mai palide.
• Negru — din coajă de arin, din nuci verzi, fixat cu sulfat de fier.
• Verde — rar, obținut prin vopsire dublă: întâi galben, apoi albastru.

Culorile astea nu erau intense ca cele de azi. Erau adânci și ușor stinse, iar cu timpul se estompau într-un fel care le făcea să pară și mai naturale.

Ce s-a schimbat după 1900

Apariția firelor vopsite industrial a schimbat portul popular mai mult decât orice altceva în istoria lui.

Culorile au devenit disponibile, ieftine și intense. Au apărut nuanțe care nu existaseră niciodată: fucsia, portocaliu strident, verde crud.

Efectul se vede clar în colecțiile de muzeu: piesele de dinainte de 1900 au o paletă limitată și armonioasă; cele de după au mult mai multe culori, adesea combinate în feluri care ar fi fost imposibile înainte.

Nu e o decădere, e o schimbare. Dar explică de ce o ie de la 1880 și una de la 1930 arată ca aparținând unor lumi diferite.

Cum se citeau ocaziile

Fiecare femeie avea, în mod obișnuit, trei categorii de cămăși.

De lucru. Pânză mai groasă, model puțin sau deloc, culori sobre. Se purtau zilnic și se uzau.

De duminică. Model mai bogat, culori mai vii, pânză mai fină.

De sărbătoare mare și de nuntă. Cele mai elaborate, cu fir metalic dacă familia își permitea. Se purtau de câteva ori pe an și se transmiteau.

Diferența dintre ele nu era doar cantitatea de model, ci și timpul investit. O cămașă de sărbătoare cerea, în multe zone, între trei și șase luni de lucru, cusute seara, iarna, când munca la câmp se oprea.

Ce se poate folosi azi

Dacă vrei să pui un motiv tradițional pe ceva modern, două lucruri fac diferența între o alegere respectuoasă și una decorativă.

Alege un motiv dintr-o singură zonă și află care e. Un amestec de motive din patru regiuni pe aceeași piesă e ce fac imprimeurile comerciale și e ușor de recunoscut.

Folosește paleta zonei respective. Un motiv maramureșean în fucsia și turcoaz nu e o interpretare modernă, e o eroare.

Iar dacă vinzi ceva cu motive tradiționale, merită spus de unde vine modelul. E o informație pe care oamenii o apreciază și care ridică obiectul din categoria „decor etnic".

Întrebări frecvente

Ce însemna roșul în portul popular?

Tinerețe, viață și fertilitate. Domina pe cămășile fetelor tinere și se retrăgea treptat odată cu vârsta, lăsând loc negrului.

Negrul era doar pentru doliu?

Nu. Era culoarea vârstei înaintate, ca ordine firească a lucrurilor. Iar în Maramureș și în părți din Transilvania era stilul obișnuit la orice vârstă.

De unde veneau culorile înainte de vopselele chimice?

Din plante, insecte și minerale: roșu din roibă, galben din coajă de măr sau ceapă, negru din coajă de arin, verde din vopsire dublă. Erau nuanțe mai stinse și mai adânci decât cele de azi.

De ce arată diferit o ie de la 1880 față de una de la 1930?

Fiindcă între ele au apărut firele vopsite industrial. Paleta s-a lărgit brusc, cu nuanțe care nu existaseră niciodată, iar combinațiile s-au schimbat complet.

Se pot folosi motive tradiționale pe haine moderne?

Da, cu două condiții: motivele să vină dintr-o singură zonă și paleta să fie cea a zonei respective. Amestecul de regiuni și culorile străine tradiției sunt ce fac imprimeurile comerciale.

Un cod care se citea de la distanță

Ce impresionează la portul popular nu e frumusețea, ci cât de multă informație încăpea în el. Vârstă, stare civilă, avere, ocazie, zonă de proveniență — toate vizibile într-o secundă, fără un cuvânt.